Exploratori

„înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde, înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!” (Isaia 65:24)

Se apropia ziua de naştere a soţului meu şi cu fiecare clipă ce trecea, îmi era din ce în ce mai greu să aleg un dar pentru el. Nu mă puteam hotărî ce să-i iau. Am vorbit cu Domnul într-o dimineaţă şi I-am predat Lui dorinţele şi problemele mele, apoi în final I-am spus: Ingrijeşte-Te şi de darul pentru Ruben! Am plecat la muncă, uitând de griji.

Se apropia ziua lui, iar eu nu aveam încă niciun cadou, dar ne-am bucurat de acea zi frumoasă. A doua zi, de dimineaţă a venit un papagal la geamul nostru. A început să ciripească şi cum 1-a văzut pe soţul meu, a zburat spre el şi s-a aşezat pe capul lui fără să îi treacă prin gând să mai plece de acolo.

Ne-am gândit că acesta era cel mai frumos cadou, dar – cum minunile Domnului nu se sfârşesc — în următoarea zi, mergând pe stradă am zărit o colivie lăsată de cineva care nu mai avea nevoie de ea.

De multe ori, Dumnezeu răspunde rugăciunilor noastre cu întârziere ca să ne pună credinţa la încercare. Să nu uităm niciodată că Dumnezeu dă copiilor Săi tot ce au nevoie. Uneori răspunsul nu va veni când ne dorim, dar va veni exact la momentul potrivit.

„Le-au adunat deci şi au umplut douăsprezece coşuri cu firimiturile care rămăseseră din cele cinci pâini ) •,.de orz, după ce mâncaseră toţi.” (Ioan 6:13)

Eram la grupa de rugăciune. După mai multe discuţii j>Be-am hotărât că ar fi timpul să realizăm ceva practic jj, pentru semenii noştri. Zis şi făcut. Am strâns bani, am g cumpărat alimente şi alte lucruri necesare la casa omu- J fcri, ne-am urcat la volan şi am plecat spre Casa Pâinii I’ $ud. Buzău). Drumul din Italia până acolo a fost lung. I’ Dumnezeu ne-a ajutat să nu avem probleme la vamă, deşi K depăşeam greutatea admisă şi să avem şi bani de ajuns gj[ pentru motorină, chiar dacă am fost mereu la limită cu ! ii. Ceea ce ştiam noi despre preţuri nu mai era valabil 1 când am ajuns aici, dar Dumnezeu a înmulţit motorina ca pâinile şi peştii pe vremuri, astfel încât ne-au ajuns banii pe care i-am avut la noi.

‘ Ajunşi în Casa Pâinii, ne-am dat seama că rafturile cămării aşteptau să fie umplute şi Dumnezeu alesese să •e folosească de noi pentru asta.

„Isus a chemat la Sine pe copilaşi, şi a zis: Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi; căci împără­ţia lui Dumnezeu este a unora ca ei.” (Luca 18:16)

Totul a început cu ceva timp în urmă. Era o zi de Sabat şi eu cum eram mai neastâmpărat mai fugeam prin  biserică, mai făceam o boacănă, până cand oamenii mai în vârstă au început să mă certe. În acele mo­nte treceam printr-o situaţie dificilă, iar starea mea combinată cu certurile lor m-au făcut să dau pe la biserică mai rar. Mai ajungeam când era Paştele sau Crăciunul ca să primesc dulciuri. Mama tot îmi zicea să vin, dar încă eram foarte supărat pe acei oameni. Nu ştiam că nu pentru ei mergeam la biserică, ci pentru mine.

Cu timpul am observat că îmi lipseşte ceva şi nu ştiam ce. Într-o zi de iarnă, mama m-a invitat din nou la biserică şi am zis că vin. Treptat golul din mine a început să fie umplut. Dumnezeu era cel care lipsea din viaţa mea. Am citit Biblia şi acolo am găsit răspunsuri la toate întrebările mele. Mi-am făcut mulţi prieteni, iar anul acesta mă voi boteza. Dumnezeu era Cel ce lipsea din viaţa mea.

Nu uita! Când spui: „Mă simt sigur!”, Dumnezeu îţi zice: „Nu te voi lăsa şi nici nu te voi părăsi!”

Cristian-Eugen Belgiu, Conferinţa Banat.